Lui

Sunt atatea lucruri care s-au pierdut, atatea care le-am recapatat datorita tie.Stii prea bine ca niciodata n-am stiut cum sa incep a-ti spune ceva cand imi doream.A trecut atata amar de vreme in care tacerea s-a asezat cu praful uitarii peste poze,jurnal,peste noi.. Privirile ni s-au intunecat.Lipsa luminii mi-a orbit sufletul si a adus o gelozie neiertatoare si bolnava.Orgoliul si distanta au distrus toate sentimentele minunate care le aveam pentru tine.Uneori as vrea sa te intorci incercand sa-mi indrepti caracterul si implicit pe al tau.Se spune ca dragostea te face mai frumos.Alteori mi-as fi dorit sa nu te fi cunoscut niciodata,sa nu te fi ales in seara aceea.. Stii tu care seara.Oh da..nu a fost mare lucru? Poate pentru tine nu a fost dar pentru mine a insemnat sa-mi rup inima-n doua si sa dau uitarii unui suflet cu adevarat curat.Nu le poti face pe toate si nici eu nu mai sunt in stare sa ofer atat de multe lucruri cum nimanui nu credeam ca-i voi oferi.Pare banal ce spun.Vei spune ca si tu ai facut sacrificii si ca tot ceea ce ti-ai dorit a fost sa fie bine cu noi.Stiu..si eu mi-am dorit acelasi lucru,aproximativ.Mi-am dorit fericire,iubire,reciprocitate,sa simt mai mult decat o privire,o strangere de mana,un sarut.. Cer prea mult,asa-i?Par atat de nemultumita,nu-i asa? Noi doi avem viziuni si pareri diferite despre viata,dragoste,succes,prietenie si altele.Mereu ne-am contrat cu orice lucru.Pana si caracterele noastre confirma acest lucru..ca suntem atat de diferiti.Si totusi am mers mereu inainte.Nu am lasat sa ma impiedice acest aspect care,pentru mine,l-am considerat cel mai important cand cunosteam pe cineva! Nu mai vreau sa ma las condusa de magia atingerilor cu care m-ai vrajit,a cuvintelor cu care adesea m-ai magulit copilareste.Nu ma aflu aici pentru a starni o noua tensiune intre noi si pentru a fi eu sigura ca imi pot exprima sentimentele care le tin in mine de atata timp..Cer doar sa ma intelegi..dar e imposibil !

In cautarea timpului pierdut…

A trecut ceva timp de la ultima mea postare pe blog.A trecut mult timp de cand tot caut sa ma regasesc,sa imi raspund unor intrebari prea solicitante.Setea de curiozitate imi seaca concentrarea pe lucrurile prioritare pierzand atata timp intr-o viata in care clipa nu se opreste niciodata.

Insa a sosit timpul sa ma destainui.Mie,in primul rand.Eu scriu pentru a-mi elibera sufletul de gandurile necurate si de a incerca sa creez intr-un stil artistic o oglinda a trecerii timpului si efectele acesteia.Date fiind ultimele evenimente din viata mea, am decis ca este timpul sa imi schimb orizonturile.Conteaza atat de mult cum privesti viata  dar mai ales cum o desfasori.In fata celorlalti viata se deruleaza precum un film la cinema.Toti stau si privesc,rad,plang,se bucura, aduc compatimire dar nu contribuie cu absolut nimic la ecranizarea acestuia.In schimb,cei  aflati pe scena simt fiecare emotie, fiecare replica uitata sau improvizata, sudorile si incarcatura psihica de la repetitii.

As fi vrut sa fac parte din public, sa fac parte din acea categorie de oameni care nu-si exteriorizeaza problemele sau care par ca nu ar avea vreo problema.Dar ma aflu pe scena.Ce fac?Sunt pregatita? Eu ma simt dar arat astfel? Nu tot ceea ce credem despre noi insine este intotdeauna adevarat.Comportamentul nostru este departe de gandurile pe care le avem.Faptele sunt forma finita a mecanismului de gandire,ultima etapa numindu-se actiune.Iar actiunea determina traire.Si trairea e constituita din sentimente.Odata puse in aplicare ideile, pierzi o mare sansa de a recupera ceea ce ai pierdut.

Uneori cerem timpului rabdare,sa ne astepte pentru a gasi la momentul potrivit ceea ce avem nevoie,ceea ce cautam si de a lua deciziile potrivite pentru fiecare.Cerem sa fie bland,frumos,de neuitat pentru a putea construi din cateva clipe minunate o forta care sa ne ridice si sa privim altfel lucrurile.Alteori nu avem noi rabdare cu timpul si ne dorim sa fuga ca gandul,sa nu se mai intoarca in veci sau sa nu prelungeasca o intalnire,o stare,o situatie,etc.

Ei bine, mie nu mi-a mai pasat deloc de timp.Am ratat momentele frumoase.Ele m-au inconjurat pretutindeni dar n-am avut ochi si urechi pentru a le primi cum se cuvine.Am pierdut notiunea timpului.N-am vrut sa accept timpul celorlalti crezand ca ma voi descurca de una singura.Am refuzat orice fel de impartasire chiar daca sufletul cerea asta.

Asadar primiti cu bucurie fiecare clipa acordata,daruiti macar jumatate din timpul vostru celorlalti,contribuiti la un echilibru temporal.Vor disparea regretele iar oamenii vor muri impreuna in pace.