Lui

Sunt atatea lucruri care s-au pierdut, atatea care le-am recapatat datorita tie.Stii prea bine ca niciodata n-am stiut cum sa incep a-ti spune ceva cand imi doream.A trecut atata amar de vreme in care tacerea s-a asezat cu praful uitarii peste poze,jurnal,peste noi.. Privirile ni s-au intunecat.Lipsa luminii mi-a orbit sufletul si a adus o gelozie neiertatoare si bolnava.Orgoliul si distanta au distrus toate sentimentele minunate care le aveam pentru tine.Uneori as vrea sa te intorci incercand sa-mi indrepti caracterul si implicit pe al tau.Se spune ca dragostea te face mai frumos.Alteori mi-as fi dorit sa nu te fi cunoscut niciodata,sa nu te fi ales in seara aceea.. Stii tu care seara.Oh da..nu a fost mare lucru? Poate pentru tine nu a fost dar pentru mine a insemnat sa-mi rup inima-n doua si sa dau uitarii unui suflet cu adevarat curat.Nu le poti face pe toate si nici eu nu mai sunt in stare sa ofer atat de multe lucruri cum nimanui nu credeam ca-i voi oferi.Pare banal ce spun.Vei spune ca si tu ai facut sacrificii si ca tot ceea ce ti-ai dorit a fost sa fie bine cu noi.Stiu..si eu mi-am dorit acelasi lucru,aproximativ.Mi-am dorit fericire,iubire,reciprocitate,sa simt mai mult decat o privire,o strangere de mana,un sarut.. Cer prea mult,asa-i?Par atat de nemultumita,nu-i asa? Noi doi avem viziuni si pareri diferite despre viata,dragoste,succes,prietenie si altele.Mereu ne-am contrat cu orice lucru.Pana si caracterele noastre confirma acest lucru..ca suntem atat de diferiti.Si totusi am mers mereu inainte.Nu am lasat sa ma impiedice acest aspect care,pentru mine,l-am considerat cel mai important cand cunosteam pe cineva! Nu mai vreau sa ma las condusa de magia atingerilor cu care m-ai vrajit,a cuvintelor cu care adesea m-ai magulit copilareste.Nu ma aflu aici pentru a starni o noua tensiune intre noi si pentru a fi eu sigura ca imi pot exprima sentimentele care le tin in mine de atata timp..Cer doar sa ma intelegi..dar e imposibil !

In cautarea timpului pierdut…

A trecut ceva timp de la ultima mea postare pe blog.A trecut mult timp de cand tot caut sa ma regasesc,sa imi raspund unor intrebari prea solicitante.Setea de curiozitate imi seaca concentrarea pe lucrurile prioritare pierzand atata timp intr-o viata in care clipa nu se opreste niciodata.

Insa a sosit timpul sa ma destainui.Mie,in primul rand.Eu scriu pentru a-mi elibera sufletul de gandurile necurate si de a incerca sa creez intr-un stil artistic o oglinda a trecerii timpului si efectele acesteia.Date fiind ultimele evenimente din viata mea, am decis ca este timpul sa imi schimb orizonturile.Conteaza atat de mult cum privesti viata  dar mai ales cum o desfasori.In fata celorlalti viata se deruleaza precum un film la cinema.Toti stau si privesc,rad,plang,se bucura, aduc compatimire dar nu contribuie cu absolut nimic la ecranizarea acestuia.In schimb,cei  aflati pe scena simt fiecare emotie, fiecare replica uitata sau improvizata, sudorile si incarcatura psihica de la repetitii.

As fi vrut sa fac parte din public, sa fac parte din acea categorie de oameni care nu-si exteriorizeaza problemele sau care par ca nu ar avea vreo problema.Dar ma aflu pe scena.Ce fac?Sunt pregatita? Eu ma simt dar arat astfel? Nu tot ceea ce credem despre noi insine este intotdeauna adevarat.Comportamentul nostru este departe de gandurile pe care le avem.Faptele sunt forma finita a mecanismului de gandire,ultima etapa numindu-se actiune.Iar actiunea determina traire.Si trairea e constituita din sentimente.Odata puse in aplicare ideile, pierzi o mare sansa de a recupera ceea ce ai pierdut.

Uneori cerem timpului rabdare,sa ne astepte pentru a gasi la momentul potrivit ceea ce avem nevoie,ceea ce cautam si de a lua deciziile potrivite pentru fiecare.Cerem sa fie bland,frumos,de neuitat pentru a putea construi din cateva clipe minunate o forta care sa ne ridice si sa privim altfel lucrurile.Alteori nu avem noi rabdare cu timpul si ne dorim sa fuga ca gandul,sa nu se mai intoarca in veci sau sa nu prelungeasca o intalnire,o stare,o situatie,etc.

Ei bine, mie nu mi-a mai pasat deloc de timp.Am ratat momentele frumoase.Ele m-au inconjurat pretutindeni dar n-am avut ochi si urechi pentru a le primi cum se cuvine.Am pierdut notiunea timpului.N-am vrut sa accept timpul celorlalti crezand ca ma voi descurca de una singura.Am refuzat orice fel de impartasire chiar daca sufletul cerea asta.

Asadar primiti cu bucurie fiecare clipa acordata,daruiti macar jumatate din timpul vostru celorlalti,contribuiti la un echilibru temporal.Vor disparea regretele iar oamenii vor muri impreuna in pace.

Eu cu mine insumi

Ma aflu aici printre aceste randuri pentru ca vreau sa schimb ceva la mine.Ard in mine parti vechi care vor cu tot dinadinsul sa reaprinda flacara pasiunii de a trai.Am fugit de-a lungul timpului de acest EU care dorea cu indarjire sa se intoarca pentru a readuce anii copilariei, a invia sufletul meu care era iubit si placut de majoritate si care ii hranea pe toti cei care-i intalnea cu frumusetea naivitatii lui.Acest eu indepartat a observat  cum suferintele, supararile, greutatile, durerile, greselile si dezamagirile au luat toata energia pozitiva, toata speranta, vointa, siguranta de sine si tot frumosul cu care sufletul meu era invaluit.Propria-mi constiinta mi-a dezgolit cu nerusinare sufletul vanzandu-l atat de ieftin, plata fiind o falsitate fara scrupule.Am renuntat sa mai caut intelesuri profunde cuvintelor aruncandu-le aleatoriu fara prea mult sens.Am inceput sa judec oamenii dupa aparente obosind sa ma aventurez secretelor din interiorul fiecaruia.M-am aruncat inainte fara a ma agata  prea bine de chibzuinta.Pasiunea mea pentru scris aproape ca se stinsese si ea simtind cum artista din mine moare cu totul.
Insa aceste randuri le scriu din suflet cum nu am mai putut face in ultimul timp.Cineva spunea ca singurul lui tovaras ii este scrisul si nu intelegeam cum ii putea fi atat de loial si nu se lasa prada unor ganduri naravase,superficialitatii care-ti doboara simturile.Acum simt fidelitatea lui si nu-mi mai este teama sa-mi aleg cuvintele.Pentru a scrie nu este nevoie sa ai talent.Oricine poate scrie orice.Adevaratul har este ce impact are eul tau in momentul in care isi priveste creatia.Poti fi propriul critic, propriul sustinator atata timp cat scrii pentru tine.Adevaratii scriitori scriu doar pentru linistea lor spirituala.Nu alearga dupa faima sau recunostinta.Iar faptul ca m-am intors aici ma face sa cred ca aici este lumea asa cum o vreau,lumea pe care o caut.Doar aici gasesc linistea si simt ca ma pot schimba.Sper ca nu am pierdut mult ca sa ma conving unde anume sunt cand nu ma mai gasesc.E ultima incercare, ultima sfortare, ultima data cand mai pasesc aici cu stihuri si ganduri din suflet.Daca nu vor fi valorificate,renunt.E ultima data in care ma mai lupt cu mine cea negativa.Mi-as dori un final clasic in care binele invinge raul.Port compatimire catre suflet vazand cum se zbate intre tentatii tendentioase si Saint Just.Acest schimb permanent de idei mi-a transformat sufletul in ceva nefiresc.Vreau sa opresc aceste nebunii,nelinisti din interior.
Dar dincolo de aceste randuri ce se mai ascunde?

Scrisoare catre Dumnezeu

Cel care stie tot ce fac,tot ce simt,tot ce am langa mine,tot ce am nevoie,cel care ma ajuta,imi lumineaza mintea la examene si in situatii dificile iar calea vietii de zi cu zi mi-o calauzeste, cel care intelege ce se petrece in sufletul meu, cel caruia, desi ii gresesc nerespectandu-i voia,ma iarta..este bunul Dumnezeu in care cred.In ultimii doi ani viata mea a devenit altfel.Ca orice adolescent in formare, am avut parte de schimbari insa in ultimul timp am simtit mai mult ca oricand schimbarile.Si voi incepe astfel:

,,Doamne, iarta-mi indrazneala de a-ti scrie dar daca am ajuns aici inseamna ca am nevoie de Tine mai mult ca oricand.Cred in Tine pentru ca toate lucrurile care mi se intampla in viata se datoreaza Tie.De mica am fost invatata sa Te respect, sa Te pretuiesc, sa Te iubesc dar sa ma si tem.Nu am cautat de la bun inceput explicatii cu privire la entitatea Ta, ci am vrut sa ma informez,sa aflu cat mai multe lucruri despre Tine.Pe parcurs, am inteles de ce bunicul meu imi spunea sa ma tem de Tine.Pe cat de bun,darnic si intelegator poti fii, pe atat de just si cutezator Esti.Ai adus asupra oamenilor din trecut acele fenomene meteorologice pe care nici oamenii de stiinta nu si le pot explica,a aparut lepra,diferite boli incurabile dovedindu-mi astfel existenta ta.Lucrurile care nu mi le pot explica nu sunt neaparat acele lucruri rele,bizare.Sunt lucruri paranormale.Cand ne gandim la paranormal majoritatea fac conexiunea cu acele spirite nemultumite de tratatia lor la inmormantare sau care sunt chinuite de amintirile acumulate de-a lungul vietii insa ne putem gandi si la Tine.

Am prins incredere in Tine si am inceput sa vorbesc mai mult cu mine simtind astfel ca,intr-un anume mod,comunic cu Tine.Am mintit de multe ori in scopul de a nu supara pe cei din jur sau de a-i nelinisti cu ceva.Dar minciuna tot minciuna e.Mi-am cizelat vocabularul astfel incat am reusit de multe ori sa transform vorbele si gandurile din vulgar in normal sau frumos,pozitiv.

Pentru mine reprezinti perfectiunea intruchipata,echilibrul dintre bine si rau,corectitudinea,puritatea,loialitatea,rasplata suprema.Odata la usa mintii mele a ciocanit Ucenicia si m-a intrebat daca as fi dispusa sa Te slujesc toata viata, sa fiu fara de pacat, pura si curata.M-am gandit atunci ca ar fi minunat si ca as putea sa ma regasesc in lumea Ta insa,pe cat de frumos suna pe atat de trist mi-a parut apoi.Sa Te slujesc ar fi insemnat o viata plina de singuratate.In rest as fi avut totul: iubirea Ta, respectul,loialitatea..toate aceste valori care le tot caut aici,in lumea mea.Iarta-ma ca mi-a fost teama de o banala singuratate!Doar atat! O singuratate si as fi fost implinita spiritual complet.Chiar daca port aceasta rusine cu mine nu am renuntat la Tine.Ti-am dat in schimb crezul meu chiar daca stiu ca nu astepti nimic la schimb.Ai o rabdare nemarginita iar sfarsitul vietii mele l-as dori langa Tine.Poate ca voi face asta.

Te admir si cred in Tine insa am realizat recent ca unele lucruri chiar depind numai de mine.Depinde doar comportamentul meu pentru cate persoane imi sunt si isi doresc sa-mi fie alaturi.Si in ultimul timp comportamentul meu nu mai este cel pe care-l stiam.Nu mai gasesc speranta, rabdare,nu mai simt un gram de bunatate in mine.Unde am disparut cand inca sunt aici?Eu sunt cea care iti scriu acum?As vrea sa cred ca eu sunt.Simt asta oarecum.Si mai sper ca maine sa nu dau uitarii vorbelor de azi..adica sa fie doar azi sinceritate si loialitate iar maine o mare ignoranta si uitare.Vreau sa ma intorc la mine,la Tine acasa.Duminica reprezenta pentru mine ziua mea cu Tine, ziua mea de spiritualitate in care ma incarc cu invataturi pentru a impartasi si celorlalti.

Iti scriu aceasta scrisoare si in semn de iertare caci viata mea a luat-o razna sau eul meu nu-l gasesc iar asta se datoreaza faptului ca m-am distantat de Tine.Dar imi aminteam de Tine deseori.Insa,in unele momente,nu este sufiecient doar sa iti amintesti.Trebuie sa si caut ce imi amintesc,sa ma rog,sa-ti multumesc,sa primesc binecuvantarea Ta.

Voi veni si la Tine acasa insa vreau aici sa-ti multumesc pentru succesul acestui an scolar,pentru rasplata efortului intelectual depus,pentru ca am cunoscut persoane deosebite.Si in ultimul rand iti multumesc ca la ora actuala sunt in viata,sanatoasa si..in felul meu frumoasa.

                                                                                     

                                                                                                   Cu plecaciuni,

                                       o fata nesigura pe fortele proprii dar foarte sigura pe ale Tale."

As fi vrut sa scriu mult mai mult insa am atatea idei pe care nu le pot organiza pe foaie.As vrea sa cred ca am cuprins esentialul.

Un fel de P.S.: Poate ma crezi nebuna dar asta simt.

Chinul etern-absurdul vietii mele

Dragul meu ..tiran..

Iti voi scrie aici cateva cuvinte pe care am dorit din tot sufletul sa am taria sa ti le spun verde-n fata.Te-as ruga sa imi dai drumul la mana, sa ma lasi sa plec cat pot eu de departe astfel incat sa pot uita aceasta ura ucigatoare pe care o am fata de tine.Mi-ar placea sa ai rabdare sa ma asculti si sa nu te mai pripesti in stilul cu care m-ai obisnuit de atata timp de a ma pedepsi.Mi-as dori sa nu mai domini prin proasta ta dispozitie permanenta si prin violenta necrutatoare.
Dar stiu ca nu vei face niciun lucru pe care mi l-as dori sau pe care te-am rugat.Si asta fiindca am ajuns sa iti anticipez nu numai faptele si gesturile, dar si gandurile.Iar acestea din urma au cea mai mare influenta si sunt cele mai profunde ascunzisuri ale interiorului tau care mocneste la fiecare lucru banal, acesta infatisandu-se drept nenorocire in fata ta.
Stiu ca ma vei urmari toata viata si ca nu voi face vreun pas inainte fara acordul sau supravegherea ta.Apreciez grija ta parinteasca insa da-mi voie sa-ti spun ca ma sufoci cu aceasta protectie.Eu nu voi stii niciodata ce este viata sau voi descoperi o mica parte a ei si,bineinteles, sub supravegherea ta.Nu voi avea parte de prieteni adevarati sau pur si simplu un anturaj caci va exista mereu un moment in care toleranta celorlalti nu va mai avea de ce sa se agate.Argumentele sau explicatiile mele vor fi tot mai greu de inteles pana cand le voi cere celorlalti sa-mi accepte absurdul vietii mele.Nu voi mai simti iubirea adevarata care pentru mine semnifica echilibrul vietii.Nu voi mai visa.Un vis implinit pentru mine inseamna un miracol.Nu voi mai putea multe lucruri SA AM.Si asta in mare parte din cauza ta.Tu esti principalul responsabil care imi jongleaza cursul vietii precum pionii de pe tabla de sah.Imi patezi sufletul prin vorbe grele si fapte dureroase.Imi ceri mereu sa-ti inteleg sacrificiile insa ma intreb de cate ori te-ai strofocat sa ma intelegi.De ce imi doresc un lucru,de ce nu imi doresc un lucru.Nu ma cunosti.Nu stii nimic despre mine.Nu ai stiut cum sa te apropii sufleteste si mi-ai transformat viata intr-o boala psihica incurabila.Nu pot fi fericita si nu ma pot bucura de lucrurile marunte ale vietii.Nu am incredere in mine si nici forta necesara pentru a porni pe un drum nou singura.M-am complacut in stilul tau barbar care,uneori, il toleram cu usurinta.Ma afecteaza prea tare ce faci.Nu am nevoie de nici un sfat de-al tau.Ma debusolezi cu orice idee care ma atingi.Lasa-ma in pace pentru totdeauna,pentru tot restul vietii mele..

Zece biti

Printre flori te-am cautat, printre munti si stele am calatorit cu gandurile la tine..zile-ntregi! Nopti la rand am sperat, am asteptat, m-am resemnat..atata timp! A trecut putin,dar perioada dintre momentul care a ingropat totul si pana-n ziua de azi intregeste lipsa ta, goliciunea timida a sufletulu, nelinistea dreptatii.
Poate cerul m-a mintit cu zilele sale senine si relativ calde.Chiar si marea-n lung si-n lat e atat de agitata cum n-a mai surprins-o demult sufletu-mi.Nisipul l-am cutreierat, izbita fiind de aerul unui regret sarat.Poate lumea m-a mintit in tot acest timp dar eu oricum nu am ascultat-o decat fugitiv.Chiar si codrii din pamant ce-n alte dati aveam putere asupra lor sa-i rup,sa nu-mi stea in cale,sa pot ajunge la tine acum imi gonesc trupul coagulat cu sange rece.Poate am sperat in zadar si poate astept in van zece biti care inseamna totul pentru mine,inseamna raspunsul tau.
Regret,prieten iubit! Imi pare rau ca am stricat totul.Nu am fost capabila sa te iubesc asa cum stiam eu ca poti iubi pe cineva.Nu am facut tot ce am vrut pentru tine si, la naiba! Imi doream atatea pentru tine! Intoarce-te,priveste-ma si asculta-ma din nou doar daca vrei.Rupe tacerea aceasta care ma omoara cu zilele! Totul imi aminteste de tine.Esti inca aici,stii tu,undeva.Poate nu mai am nicio valoare dar singurul lucru care mi-l doresc este sa nu ma uiti!
Nu sunt indiferenta.Recunosc ca..m-ai iubit cu adevarat!

Povestea noastra..

Se intampla in viata sa cunosti o multime de persoane.Unora reusesti sa le patrunzi in suflet,altora nu.Pe unii ii lasi la voia intamplarii, de altii pur si simplu nu te poti desprinde.

Exista si in viata mea cateva persoane importante,cu ajutorul carora am trecut prin multe greutati, cu care m-am simtit extraordinar.Insa una dintre aceste persoane a ramas intiparita in sufletul meu cu toate defectele ei, cu toate greutatile si obstacolele, cu toate cuvintele frumoase.Inceputul nostru il pot asemana cu inocenta fulgului de nea purtat de vant, leganandu-se pana imbratiseaza pamantul cald sau cu momentul primaverii cand natura se trezeste ametita din visul lung al noptilor de iarna si inverzeste fiecare colt invelind pamantul cu prospetime si bunatate.Gandurile se aliniau perfect precum infinitatea punctelor ce alcatuiesc axul temporal.Ne intalneam oriunde,oricand fara o regula anume.

Desi este departe,este mereu alaturi de mine iar tot ce ma inconjoara imi aduce aminte de el.Este izvorul din care  ma hranesc cu bunatate,rabdare si care-mi spala pacatele,botezandu-ma a doua oara.Este sursa mea de inspiratie iar lipsa lui mi-ar ucide artista din mine care am vrut mereu sa fiu.Este prietenul meu cel mai bun iar sentimentele sunt atat de puternice incat nu privesc sfarsitul.Am pomenit de inceput si voi aminti cateva momente de-a lungul timpului nostru : zorii zilei ne prindeau nerabdatori si eram incantati unul de celalalt,cuvintele simple adresate cu atata bunavointa si respect,ne surprindeam cu acelasi gand, aceeasi idee,inlemniti intr-un acord inexplicabil iar drumul parea sa fie acelasi pentru amandoi.Noi doi nu venim din lumi diferite insa,eu m-am incapatanat mereu pe alt drum.Am sfidat semnificatia juramantului lasandu-ma purtata de briza unei iubiri de-o vara.Dar cand intorc capul si il privesc vad un copil cu obrajori pufosi de dulci gustand dintr-o gogoasa vanilata,alteori un tanar dragut cu trasaturi usor conturate de trecerea timpului dupa care m-as intoarce oricand pe strada daca l-as intalni.

Odata cu intalnirea noastra sufletul meu a explodat de fericire ca niciodata.Este o persoana care-mi seamana insa ceea ce are diferit il face special.Pierduta intr-o iubire copilareasca ravnesc deseori sa ma intorc la el.La noi sentimentele au fost un intreg de care,acum,niciunul nu se poate desprinde.Am pus bazele legaturii noastre reprezentate de increderea oarba care o avem in noi si fiecare in celalalt.Aceasta legatura nu o poate distruge nimeni ! Nici macar noi.Desi traim cu anumite temeri ca totul ar putea sa dispara asa cum a aparut,ceva din fiecare contribuie la rezistenta.Poate e prea personal ce scriu aici insa merita ! Nu mie rusine,teama sa recunosc ca tin la el foarte mult si nu va pieri nimic din ce ne-am spus ! Daca ar fi sa spun tot ce-mi place la el.. as cam umple pagini si tot n-as termina.Desi este un prieten stabil, ma uimeste deseori.Am invatat multe lucruri de la el si mi-a accentuat crezul asupra valorilor morale.Mi-a aratat ca nu este un alt baiat superficial care este atras doar de imagine si nu de caracterul unei fete.Fara dar si poate fidelitatea este punctul lui forte si ar darui atata iubire daca l-ai pretui si vei stii sa-l respecti si cum sa te porti cu el.Este un baiat unic,acel baiat pe care si l-ar dori orice fata cu capul pe umeri.Eu doar am visat la acest baiat.Mereu ! Nu stiam cum arata si nici nu mi-am creat un prototip in cap.Doar mi-am dorit sa-l cunosc,sa ma cunoasca,sa ne intelegem si sa traim impreuna.Intotdeauna am crezut in suflete pereche iar venirea lui mi-a adus un aer proaspat al vremurilor in care credeam cu tarie,caci imi pierdusem oarecum speranta in urma unei mari dezamagiri.El..si o carte m-au ajutat sa fiu ce sunt astazi.

Si pentru ca este o zi speciala vreau ca aceasta postare sa o dedic acestei persoane si sa ne bucuram impreuna pentru implinirea primului an de cand ne-am cunoscut.Vreau sa-ti fiu alaturi mereu,prieten drag, si sa nu ne uitam.

Zilele si noptile unui student intarziat

Trecuse o vreme de cand nu mai deschisese un caiet sa invete, sa citeasca o carte sau sa scrie ceva ;sa se preocupe de studiile sale.Pana intr-o seara calda de primavara, moment in care inspiratia curgea ca sangele prin venele sale dorind sa iasa asemeni framantarilor sale covarsitoare din interior.Simtea lipsa cuiva drag, tanjea dupa o imbratisare in momentele sale de cumpana sau pur si simplu dupa afectiunea persoanei iubite.Scrisese cu atata drag o lunga perioada de timp caci se simtea calauzit de muza sa.Unele dispareau din viata lui asa cum apareau.Intra in jocul lor ametitor de pareri si conceptii dar numai pentru cateva minute caci era calit de cuvintele pe care le auzea.Gasea mereu ceva comun.In aparenta,era un student disperat aflat in pragul examenelor care nu mai aveau rabdare.Era presat de taxe si de procurarea materialelor.Dar, in sfarsit, se trezise in acea seara dintr-un somn intins pe 21 de ani si isi examinase asternuturile.Ii erau familiare.Era aceeasi camera de la inceputul vietii lui.Toate lucrurile din acea camera ii pareau eterne dar praful asezat trada trecerea inexorabila a timpului ;chiar si poza cu ea.Luase cateva foi si incepu sa-si scrie povestea.Isi regasise muza in visul din care, impacientat de termenul limita al examenelor, se trezise.Isi petrecuse intreaga noapte scriind.Era cuprins de dorinta de a-si asterne pe hartie sentimentele in modul sau artistic.Era neincrezator de produsul final dar nu a ezitat sa incerce.In ciuda atitudinii si ideilor sale negativiste, era un om optimist.

Spre dimineata fusese surprins de rasaritul singuratic.Majoritatea diminetilor incepeau cu mii de ganduri frumoase si intreaga zi se aseza in capul lui asa cum roua,indrazneata, improspata intreaga vegetatie dimineata..atat de devreme.

Incepuse sa scrie zi si noapte fara odihna.Nu fuma,sarea deseori peste mese si uita sa se hidrateze.Nu cheltuia banii.Ceea ce il odihnea erau rasariturile in urma cu cateva luni, amintindu-i de sesiunea de vara.Diminetile cu ea ii incarcau bateriile si avea spor la invatat.O cauta  exact atunci cand ea se gandea la el,atunci cand si ea urma sa-l caute si ramaneau uimiti atunci cand se intalneau.Isi impartaseau gandurile,problemele iar discutiile dintre ei ii aliniau pe axa formata de doua puncte inexistente in universul oamenilor comuni, atemporalitatea si aspatialitatea , sprijinind coloana infinitului.

El avea un zambet permanent pe buze, ea radia de fericire la fiecare lucru frumos spus de el.Erau atat de fericiti incat,uneori, se indoiau de valoarea reala a legaturii lor.El era indecis asupra viitorului sau.Cauta sa nu o dezamageasca, sa o faca cea mai fericita.Prin egoismul feminin, ea il neglija deseori si atunci cand i se oferea sansa ezita sa ii arata tot ce simte.Se intalneau in acelasi loc, la aceeasi ora,pe aceeasi data.Desi ii despartea o distanta imensa,nu intarziau niciodata.Se asteptau reciproc fara reprosuri in momentul revederii.Se iubeau cu adevarat si aveau ceva care nu exista grad de comparatie la adresa cotidianului.Tocmai legatura lor si toate amintirile l-au determinat sa scrie zile-n sir iar noaptea se gandea doar la ea si la ce ar putea sa faca sa o vada sau macar sa o auda.Evada adesea intr-o meditatie somnolenta pe fotoliul de langa geam iar luna ii ocrotea gandurile cu ale sale raze.Avea nevoie de ea iar atunci cand nimicnicia patrundea in el,o suna pentru a se incarca,pentru a fi cuprins de caldura cu care el o astepta pe peronul 2.Avea incredere oarba in ea si credea cu tarie in sentimentele proprii.

Dupa terminarea examenelor urma sa o vada asa cum stabilise.El scria in continuare.Trebuia sa mai astepte cateva zile pana cand avea sa o stranga din nou la piept,de data aceasta mai romantic.Era o zi speciala.Era ziua in care se implinea un an de cand se stiau.Dar pana in acea zi se plimbase in tot orasul pentru a cauta un loc potrivit ei.Insa nu gasi.Se gandea sa-i ofere un cadou dar nu avea bani.Ii veni ideea sa-i gateasca ceva inedit insa isi aminti ca ea incepu un regim nou.Alerga in parcul ei preferat cu castile-n urechi apoi se opri sa-si odihneasca organismul.Incepu sa planga.Se gandea ca alerga toata viata dupa ea insa niciodata nu ajunse la linia de sosire in acelasi timp cu ea.Se aseza pe banca unde,candva,ea plansese pentru prima data in bratele lui.Stand pe acea banca,plangea odata cu ea.Si reflecta asupra motivului plansetului ei de atunci.Ii era dor de ea de la inceput.Il supara deseori dar,cumva,ea mereu ii readucea zambetul.

In ceea ce priveste atitudinea lui a respins orice sansa la iubire.Nu i-a oferit ei sanse si nu a acceptat-o pana cand a primit dovezi clare ca exista,inca,ceva bun si ca nu trebuie sa-si piarda speranta la viata.Ar vrea sa uite tot,sa se ierte pe el insusi si sa o ia de la capat.

Ridicand capul,privi in jur.Nu era nimeni.Inchise ochii si se privi.Nu vedea nimic.Ratase ziua cea mai importanta : intalnirea cu ea si bucuria implinirii unui an petrecut impreuna.Era prea tarziu sa o mai faca fericita.Tinea in mana poza in care aparea ea cu zambetul dulce.Era singura fata pentru care regreta ca nu facuse mai multe pentru ea.Iti gasise pe altcineva si era fericita pentru ce avea acum.Il uitase si se simtea nefericit.In fond,nici el nu stiuse ce insemnau toate lucrurile care se petreceau intre ei.Dar acum,cand si-o dorea mai aproape de el,cand era sigur pe intreaga  lui fiinta ca ea este fata pe care a asteptat-o mereu si care merita,acum cand si dorea sa o iubeasca, nu mai putea..

Era prea tarziu.Si asta nu pentru ca ea nu l-ar fi iubit.L-a asteptat si l-a primit atat de repede incat se epuizase totul.Ea nu mai era aici si putea fi fericita intr-un loc pe care el nu putuse sa i-l asigure,avea orice lucru de care avea nevoie fara ca el sa-i fi daruit ceva.Si,uitandu-se inca o data la ceas,realizase ca intarziase in tot acest timp,in cautarea unui loc perfect.Acul urni din loc iar existenta isi pierduse farmecul..

Se opri din scris.

Prima ninsoare..

Intr-o dimineata de gerar ma trezesc zambind.Asta pentru ca dintr-o alta camera se aud note de pian.Cat de bine e!Temperatura camerei nu ma deranjeaza si ma bucur ascultand pe cineva cantand.Privesc pe geam, imi ascund zambetul, ochii se umezesc si soptesc : ,,Abia acum ti-ai amintit sa reapari, zapada draga?” Ninge atat de linistit si in casa e atat de cald.In interior se declanseaza o durere atat de intensa dar atat de buna, o durere catre eliberare.Inima simte asta.Se bucura caci de cand a reinceput sa bata, numai un astfel de moment o tempereaza iar durerea dispare treptat si vindeca orice cicatrice intr-un mod atat de delicat.Asta e tot ce mi-am dorit : sa fiu martora primei ninsori si sa fiu imbratisata de o caldura incredibila, atat de patrunzatoare.E ca atunci cand ma imbratisezi.Este idem momentului cand stai intins iar eu, de undeva, te privesc rabdatoare sa te trezesti.Este la fel ca atunci cand ti-as spune ca te iubesc.Esti prima mea ninsoare din suflet care-mi incoroneaza calitatile si-mi topeste defectele.

Cu tine as vrea sa fie iarna mereu iar zapada sa-mi improspateze in fiecare zi gandurile mele incurcate cu unul pozitiv..asa cum faci tu..

Si ce daca trece timpul ? Oriunde as merge,orice as avea, as vrea sa fie iarna mereu..o iarna ca prima ninsoare..

Mergem inainte cum stim noi..

Ma asez la birou dupa o zi plina,un alt loc de-al meu de refugiu.E tarziu iar weekendul bate la usa.In ultimul timp viata mea decurge precum un weekend extrem de prelungit.S-au intamplat atat de multe lucruri si atat de repede incat ma simt bulversata, tulburata.Nu stiu in ce masura sa privesc atat de multe schimbari.Urasc schimbarile.Ma dezechilibreaza.Ma uit in spate..atata timp..am mers cum am stiut..tot inainte, mereu inainte.Ma privesc acum in oglinda si nu ma pot recunoaste decat dupa zambet.Par schimbata dar in acelasi timp sunt la fel.

Am pastrat acea inocenta,acea copilarie si nu prea pot accepta sa ma schimb.Caut puterea,caut rezistenta.Si o gasesc deseori in altii insa nu in mine.Gasesc la altii ceea ce mi-as dori sa am eu.Au curaj, au succes, au prieteni insa eu de ce nu pot fi asa? De ce nu pot avea curaj cand trebuie ? De ce nu pot fi puternica ? Ma incurc printre ganduri si nu ma pot elibera.As vrea sa fiu singura dar totodata si cu un..el.Nu ma pot bucura de ceea ce am si tanjesc la ceva prea departe insa nu imposibil.Imi e frica de viitor dar parca nici nu fac ceva sa-mi fie bine.

Ma autoincurajez catre schimbare.Nu-mi promit ca voi deveni o persoana puternica dar voi incerca sa-mi depasesc propriile asteptari.Numai singura pot face asta si nu am certitudinea succesului.Timpul, moda, prietenii, vremurile sunt toate trecatoare.Din aceasta cauza am devenit imuna in fata lor.Am ales sa nu mai beau alcool si sa nu fumez doar pentru ca ,,prietenii’’ fac asta.Am ales sa nu devin o fata usoara, sa ma protejez de instinctele animalice de care se lasa multi condusi, tentatii si parvenitism.Am ales sa ma indepartez de prietenii falsi, de forma, de dragul vremurilor, de ocazie, pe interes si sa ma apropii mai mult de acei prieteni care ma cauta, ma asculta, sunt la multi km distanta, carora le pasa, care transforma o zi ingrozitoare intr-una minunata, care transforma realitatea intr-un vis implinit.

Am ales si alte lucruri precum respectul, intelegerea,loialitatea, prietenia, confidentialitatea, siguranta, continuitatea, simplitatea, linistea sufleteasca si impacarea constiintei.

Nu stiu inca incotro ma indrept dar stiu ca trebuie sa merg inainte indiferent si sa am langa mine pe cine trebuie, nu neaparat de cine am nevoie.Sa stiu sa-mi aleg persoanele potrivite.

Si..ridicandu-ma de la birou, ma uit pe geam la tanarul care paseste confuz pe strada mea.Probabil si el se cauta cum ma caut si eu.Si poate nu s-a pierdut.Poate suntem departe unul de celalalt si avem nevoie de amandoi ca sa ne regasim locul in aceasta lume.La fel ca si in iubire e nevoie de doi.Asa e si cu sufletul.Suntem incompleti insa..avem atatea de daruit si de multe ori nu stim cum.In ciuda acestui fapt..tanarul merge inainte cum stie el,tacut si ingandurat.