Zilele si noptile unui student intarziat

Trecuse o vreme de cand nu mai deschisese un caiet sa invete, sa citeasca o carte sau sa scrie ceva ;sa se preocupe de studiile sale.Pana intr-o seara calda de primavara, moment in care inspiratia curgea ca sangele prin venele sale dorind sa iasa asemeni framantarilor sale covarsitoare din interior.Simtea lipsa cuiva drag, tanjea dupa o imbratisare in momentele sale de cumpana sau pur si simplu dupa afectiunea persoanei iubite.Scrisese cu atata drag o lunga perioada de timp caci se simtea calauzit de muza sa.Unele dispareau din viata lui asa cum apareau.Intra in jocul lor ametitor de pareri si conceptii dar numai pentru cateva minute caci era calit de cuvintele pe care le auzea.Gasea mereu ceva comun.In aparenta,era un student disperat aflat in pragul examenelor care nu mai aveau rabdare.Era presat de taxe si de procurarea materialelor.Dar, in sfarsit, se trezise in acea seara dintr-un somn intins pe 21 de ani si isi examinase asternuturile.Ii erau familiare.Era aceeasi camera de la inceputul vietii lui.Toate lucrurile din acea camera ii pareau eterne dar praful asezat trada trecerea inexorabila a timpului ;chiar si poza cu ea.Luase cateva foi si incepu sa-si scrie povestea.Isi regasise muza in visul din care, impacientat de termenul limita al examenelor, se trezise.Isi petrecuse intreaga noapte scriind.Era cuprins de dorinta de a-si asterne pe hartie sentimentele in modul sau artistic.Era neincrezator de produsul final dar nu a ezitat sa incerce.In ciuda atitudinii si ideilor sale negativiste, era un om optimist.

Spre dimineata fusese surprins de rasaritul singuratic.Majoritatea diminetilor incepeau cu mii de ganduri frumoase si intreaga zi se aseza in capul lui asa cum roua,indrazneata, improspata intreaga vegetatie dimineata..atat de devreme.

Incepuse sa scrie zi si noapte fara odihna.Nu fuma,sarea deseori peste mese si uita sa se hidrateze.Nu cheltuia banii.Ceea ce il odihnea erau rasariturile in urma cu cateva luni, amintindu-i de sesiunea de vara.Diminetile cu ea ii incarcau bateriile si avea spor la invatat.O cauta  exact atunci cand ea se gandea la el,atunci cand si ea urma sa-l caute si ramaneau uimiti atunci cand se intalneau.Isi impartaseau gandurile,problemele iar discutiile dintre ei ii aliniau pe axa formata de doua puncte inexistente in universul oamenilor comuni, atemporalitatea si aspatialitatea , sprijinind coloana infinitului.

El avea un zambet permanent pe buze, ea radia de fericire la fiecare lucru frumos spus de el.Erau atat de fericiti incat,uneori, se indoiau de valoarea reala a legaturii lor.El era indecis asupra viitorului sau.Cauta sa nu o dezamageasca, sa o faca cea mai fericita.Prin egoismul feminin, ea il neglija deseori si atunci cand i se oferea sansa ezita sa ii arata tot ce simte.Se intalneau in acelasi loc, la aceeasi ora,pe aceeasi data.Desi ii despartea o distanta imensa,nu intarziau niciodata.Se asteptau reciproc fara reprosuri in momentul revederii.Se iubeau cu adevarat si aveau ceva care nu exista grad de comparatie la adresa cotidianului.Tocmai legatura lor si toate amintirile l-au determinat sa scrie zile-n sir iar noaptea se gandea doar la ea si la ce ar putea sa faca sa o vada sau macar sa o auda.Evada adesea intr-o meditatie somnolenta pe fotoliul de langa geam iar luna ii ocrotea gandurile cu ale sale raze.Avea nevoie de ea iar atunci cand nimicnicia patrundea in el,o suna pentru a se incarca,pentru a fi cuprins de caldura cu care el o astepta pe peronul 2.Avea incredere oarba in ea si credea cu tarie in sentimentele proprii.

Dupa terminarea examenelor urma sa o vada asa cum stabilise.El scria in continuare.Trebuia sa mai astepte cateva zile pana cand avea sa o stranga din nou la piept,de data aceasta mai romantic.Era o zi speciala.Era ziua in care se implinea un an de cand se stiau.Dar pana in acea zi se plimbase in tot orasul pentru a cauta un loc potrivit ei.Insa nu gasi.Se gandea sa-i ofere un cadou dar nu avea bani.Ii veni ideea sa-i gateasca ceva inedit insa isi aminti ca ea incepu un regim nou.Alerga in parcul ei preferat cu castile-n urechi apoi se opri sa-si odihneasca organismul.Incepu sa planga.Se gandea ca alerga toata viata dupa ea insa niciodata nu ajunse la linia de sosire in acelasi timp cu ea.Se aseza pe banca unde,candva,ea plansese pentru prima data in bratele lui.Stand pe acea banca,plangea odata cu ea.Si reflecta asupra motivului plansetului ei de atunci.Ii era dor de ea de la inceput.Il supara deseori dar,cumva,ea mereu ii readucea zambetul.

In ceea ce priveste atitudinea lui a respins orice sansa la iubire.Nu i-a oferit ei sanse si nu a acceptat-o pana cand a primit dovezi clare ca exista,inca,ceva bun si ca nu trebuie sa-si piarda speranta la viata.Ar vrea sa uite tot,sa se ierte pe el insusi si sa o ia de la capat.

Ridicand capul,privi in jur.Nu era nimeni.Inchise ochii si se privi.Nu vedea nimic.Ratase ziua cea mai importanta : intalnirea cu ea si bucuria implinirii unui an petrecut impreuna.Era prea tarziu sa o mai faca fericita.Tinea in mana poza in care aparea ea cu zambetul dulce.Era singura fata pentru care regreta ca nu facuse mai multe pentru ea.Iti gasise pe altcineva si era fericita pentru ce avea acum.Il uitase si se simtea nefericit.In fond,nici el nu stiuse ce insemnau toate lucrurile care se petreceau intre ei.Dar acum,cand si-o dorea mai aproape de el,cand era sigur pe intreaga  lui fiinta ca ea este fata pe care a asteptat-o mereu si care merita,acum cand si dorea sa o iubeasca, nu mai putea..

Era prea tarziu.Si asta nu pentru ca ea nu l-ar fi iubit.L-a asteptat si l-a primit atat de repede incat se epuizase totul.Ea nu mai era aici si putea fi fericita intr-un loc pe care el nu putuse sa i-l asigure,avea orice lucru de care avea nevoie fara ca el sa-i fi daruit ceva.Si,uitandu-se inca o data la ceas,realizase ca intarziase in tot acest timp,in cautarea unui loc perfect.Acul urni din loc iar existenta isi pierduse farmecul..

Se opri din scris.

Prima ninsoare..

Intr-o dimineata de gerar ma trezesc zambind.Asta pentru ca dintr-o alta camera se aud note de pian.Cat de bine e!Temperatura camerei nu ma deranjeaza si ma bucur ascultand pe cineva cantand.Privesc pe geam, imi ascund zambetul, ochii se umezesc si soptesc : ,,Abia acum ti-ai amintit sa reapari, zapada draga?” Ninge atat de linistit si in casa e atat de cald.In interior se declanseaza o durere atat de intensa dar atat de buna, o durere catre eliberare.Inima simte asta.Se bucura caci de cand a reinceput sa bata, numai un astfel de moment o tempereaza iar durerea dispare treptat si vindeca orice cicatrice intr-un mod atat de delicat.Asta e tot ce mi-am dorit : sa fiu martora primei ninsori si sa fiu imbratisata de o caldura incredibila, atat de patrunzatoare.E ca atunci cand ma imbratisezi.Este idem momentului cand stai intins iar eu, de undeva, te privesc rabdatoare sa te trezesti.Este la fel ca atunci cand ti-as spune ca te iubesc.Esti prima mea ninsoare din suflet care-mi incoroneaza calitatile si-mi topeste defectele.

Cu tine as vrea sa fie iarna mereu iar zapada sa-mi improspateze in fiecare zi gandurile mele incurcate cu unul pozitiv..asa cum faci tu..

Si ce daca trece timpul ? Oriunde as merge,orice as avea, as vrea sa fie iarna mereu..o iarna ca prima ninsoare..

Mergem inainte cum stim noi..

Ma asez la birou dupa o zi plina,un alt loc de-al meu de refugiu.E tarziu iar weekendul bate la usa.In ultimul timp viata mea decurge precum un weekend extrem de prelungit.S-au intamplat atat de multe lucruri si atat de repede incat ma simt bulversata, tulburata.Nu stiu in ce masura sa privesc atat de multe schimbari.Urasc schimbarile.Ma dezechilibreaza.Ma uit in spate..atata timp..am mers cum am stiut..tot inainte, mereu inainte.Ma privesc acum in oglinda si nu ma pot recunoaste decat dupa zambet.Par schimbata dar in acelasi timp sunt la fel.

Am pastrat acea inocenta,acea copilarie si nu prea pot accepta sa ma schimb.Caut puterea,caut rezistenta.Si o gasesc deseori in altii insa nu in mine.Gasesc la altii ceea ce mi-as dori sa am eu.Au curaj, au succes, au prieteni insa eu de ce nu pot fi asa? De ce nu pot avea curaj cand trebuie ? De ce nu pot fi puternica ? Ma incurc printre ganduri si nu ma pot elibera.As vrea sa fiu singura dar totodata si cu un..el.Nu ma pot bucura de ceea ce am si tanjesc la ceva prea departe insa nu imposibil.Imi e frica de viitor dar parca nici nu fac ceva sa-mi fie bine.

Ma autoincurajez catre schimbare.Nu-mi promit ca voi deveni o persoana puternica dar voi incerca sa-mi depasesc propriile asteptari.Numai singura pot face asta si nu am certitudinea succesului.Timpul, moda, prietenii, vremurile sunt toate trecatoare.Din aceasta cauza am devenit imuna in fata lor.Am ales sa nu mai beau alcool si sa nu fumez doar pentru ca ,,prietenii’’ fac asta.Am ales sa nu devin o fata usoara, sa ma protejez de instinctele animalice de care se lasa multi condusi, tentatii si parvenitism.Am ales sa ma indepartez de prietenii falsi, de forma, de dragul vremurilor, de ocazie, pe interes si sa ma apropii mai mult de acei prieteni care ma cauta, ma asculta, sunt la multi km distanta, carora le pasa, care transforma o zi ingrozitoare intr-una minunata, care transforma realitatea intr-un vis implinit.

Am ales si alte lucruri precum respectul, intelegerea,loialitatea, prietenia, confidentialitatea, siguranta, continuitatea, simplitatea, linistea sufleteasca si impacarea constiintei.

Nu stiu inca incotro ma indrept dar stiu ca trebuie sa merg inainte indiferent si sa am langa mine pe cine trebuie, nu neaparat de cine am nevoie.Sa stiu sa-mi aleg persoanele potrivite.

Si..ridicandu-ma de la birou, ma uit pe geam la tanarul care paseste confuz pe strada mea.Probabil si el se cauta cum ma caut si eu.Si poate nu s-a pierdut.Poate suntem departe unul de celalalt si avem nevoie de amandoi ca sa ne regasim locul in aceasta lume.La fel ca si in iubire e nevoie de doi.Asa e si cu sufletul.Suntem incompleti insa..avem atatea de daruit si de multe ori nu stim cum.In ciuda acestui fapt..tanarul merge inainte cum stie el,tacut si ingandurat.

Voiam doar sa..

Imi amintesc de mine unde eram acum un an pe o vreme ca aceasta.. innorat in ganduri, frigul patrunzandu-mi pana in maduva oaselor, lumea alergand pe ultima suta de metri prin magazine si sufletu-mi pustiu..

Ce diferit era.Ce sentimente pline de entuziasm amestecate cu melancolia si singuratatea.Imi aminteam cu amar anul ce trecuse si cum voi incepe noul drum singura si cand durerea amintirilor era prea mare, cate o lacrima indraznea sa alunece pe obraz..

Insa asta a fost acum un an.Am lasat trecutul departe si m-am gandit la prezent si viitor.Pentru mine, acest an a fost plin de reusite, de bucurii, de amintiri atat de frumoase, intamplari de neuitat, cuvinte eterne si valoroase, persoane speciale.Daca ar fi sa dau timpul inapoi as incerca sa fac mai multe lucruri si as lupta sa fiu mai buna.Anul a inceput destul de prost insa speranta este arma mea de nadejde in lupta cu credinta binelui.Bunicul meu a plecat Sus si am ramas cu amintirea vorbelor lui, mi-am pierdut increderea in prieteni apropiati insa..am castigat un adevarat prieten pe care nu-l voi uita si simt ca va fi langa mine si in anii urmatori.Am intrat in depresie insa mi-am revenit prin reintalnirea cu prieteni vechi si socializare.Am avut cea mai mare medie la scoala din toti anii de liceu, am luat atestate la limbi straine, am reinceput sa scriu si lucrez deja la un ,,roman’’. Am avut o vara de neuitat.Mi s-a implinit visul de a calatori la..3500 de km de aici.Am gasit acel departe de care aveam nevoie.M-am indragostit, m-am certat, am iubit, am ras in hohote pana dimineata, am prins rasaritul des langa o persoana draga, am plans dar..a meritat.Parintii s-au bucurat sa-mi serbeze majoratul.A fost frumos.Apoi am avut o escapada la capitala unde mi-am facut prieteni si am construit o legatura puternica.Ultimul an de liceu l-am inceput in forta insa nu si cu multa ambitie.Spre sfarsit Dumnezeu a fost la fel de bun cu mine iar dragostea mi-a zambit din nou.

Inchei anul in aceeasi camera, scriind insa nu la aceeasi ora tarzie si in schimb, cu sufletul plin de fericire.

Ceea ce imi doresc pentru anul care vine este sa-mi aleg un domeniu in care sa profesez, sa-mi tin prietenii aproape, sa fiu mai credincioasa (caci niciodata nu voi putea rasplati cum se cuvine bunatatea divina) si multa sanatate.

Iar voua, celor care ,,ma cititi’’ va doresc multa fericire in suflet, iubire si sa nu va pierdeti niciodata speranta !

In Ajun.

A trecut ceva timp de cand am simtit spiritul Craciunului cu adevarat. Inevitabil, aceasta zi m-a ajuns din urma si sunt prinsa in pregatiri. Ma pierd in agitatie uitand esenta zilei ce urmeaza. Luminitele zglobii ce pulseaza fericite imi amintesc de inocenta recitarilor mele de la serbarile de iarna. Nici nu apuc sa pasesc prea indraznet caci la fiecare coltisor al casei ma intampina inimioare rosii,roz, fundite rosii, chipul lui Mos Craciun, tablouri cu oameni de zapada si copilasi aventurandu-se prin jocul nametilor. Si nu uit de cel mai important si drag lucru care imi incanta privirea la fiecare ceas : bradul impodobit de mine, fratele meu si parintii mei.

Imi amintesc de aroma cozonacilor precum si de mirosul imbatator al prajiturii mele preferate : Alba-ca-Zapada. Imi place sa presar nuca de cocos deasupra. E ca si cum ar ninge cu bunatate, fericire, implinire, liniste, iubire..

Astept cu nerabdare momentul sacru in care Domnul Iisus Hristos a luat nastere si intregul univers s-a schimbat. Nasterea inseamna inceput, noutate, evolutie, un pas mai departe, un lucru bun. Sa ne bucuram, oameni buni, de acest moment si sa-l cinstim cum se cuvine. Sa aducem rugaciune lui Dumnezeu de multumire pentru lucrurile care le-am primit pe parcursul acestui an, pentru sansele care ne-au fost oferite, pentru bucuriile si necazurile pe care le-am impartit mai mult sau mai putin cu ceilalti sau singuri si nu in ultimul rand sa multumim pentru persoanele care ne sunt si astazi alaturi si nu au niciun gand sa ne paraseasca.

Din marea aceasta de oameni ii strig pe toti credinciosii, pe toti cei care nu cauta niciun interes la nimeni, pe toti cei care  nu sunt egoisti, avari, orbi la minte, maniaci ai banilor, pe toti cei care sunt binevoitori, saritori, doritori de a respecta timpul sacru, pe toti care simt ca sunt respinsi, care cred ca au ghinion, cei lipsiti de putere, cei care plang de durere, cei care nu se regasesc, cei care nu se simt iubiti veniti cu totii, va rog, de Craciun sa ne intalnim, sa ne unim fortele, sa ne daruim ce avem nevoie : intelegere, bunatate, incredere, afectiune, caldura siguranta, curaj, loialitate.

Fenomenul care ia amploare in fiecare an patrunde ca o avalansa si distruge barierele traditionalismului determinand uitarea, neaprecierea si ignoranta fata de un moment sacru si fata de obiceiurile stravechi.

Daca ne intalnim putem emana o energie pozitiva de nebiruit. Impreuna vom reusi pentru ca.. numai de Craciun cred ca putem sa fim impreuna si cu sufletul.Va doresc Craciun fericit !

Scrisoarea.

Se trezise dintr-un somn adanc cu gandul la el.Camera era luminata de felinarul de langa geam. Luase telefonul, se uita la ceas si se gandea ca e destul de tarziu sa-i scrie un mesaj. Desi el ii spunea ca este exagerat de politicoasa uneori si ca niciodata nu e tarziu pentru ca erau nopti cand stateau pana dimineata. Masura timpului nu exista intre ei, asa ca isi scriau fara ezitare oricand. Totusi, din politetea ei exagerata si dorinta de a nu-l trezi, aprinse veioza, se aseza la birou, isi luase o foaie si un stilou si incepu a scrie :

16 decembrie 2011

Draga T. …

E chiar atat de greu sa te uit ? E chiar atat de greu sa te privesc ca pe un prieten ? Oare.. chiar te iubesc ? Te-am iubit ? Te voi iubi ? Ce inseamna faptul ca ma gandesc la tine mereu ? Sunt atat de sigura ca daca am fi impreuna nu m-ai insela.Dar de ce esti tu acela in care cred ? De ce nu te banuiesc niciodata ca ai putea sa ma ranesti in vreun fel ? E atat de ciudat..tocmai tu, atat de departe..

Am incredere totala in tine si simt ca ma poti invata multe lucruri deosebite.Sunt momente atat de intense cand am nevoie sa te aud, sa te vad.. Desi in ziua respectiva vorbim, imi este dor de tine.Oriunde merg ma gandesc la tine, unde esti, ce faci, daca esti bine..

Si de ce nu ma pot multumi cu ce am acum ? De ce tot la tine revin ? E prea putin sau prea mult ceea ce am acum ? Ai intregi tu totul ? M-ai intregi si pe mine ? Uneori am impresia ca simti exact ce simt si eu..dar sunt foarte rare momentele..

E totul asa ciudat si nu-mi pot explica.Nu e prima data cand mi se intampla cu tine asta.Mi-a placut mult cand mi-ai spus ca iti doresti sa ma vezi fericita chiar daca tu nu ai fi.Ma lasi libera, ma lasi sa fiu fericita unde vreau si asta imi da dovada ca tu ma iubesti si nu esti egoist.

Imi pare rau ca ti-am gresit si am calcat stramb.Stiu ca daca iti voi spune acum ca te iubesc, nu m-ai crede.Daca te iubeam cu adevarat nu-ti greseam, nu te faceam sa suferi, te protejam si incercam sa nu ratez sansa..care nu mi-ai acordat-o.Am incercat singura s-o obtin.Mi-ai spus de la bun inceput sa nu imi fac sperante.Si de ce m-am luptat atat ? Pentru ca am gasit la tine ce voiam si te-am acceptat asa cum esti din prima, am avut rabdare si dorinta sa te cunosc din ce in ce mai mult.Nu te-am judecat si te-am primit asa repede.. Eram asa fericita sa cunosc un baiat ca tine.Eu am vrut asta.

Poate nu te merit.Poate esti prea pur..mai pur decat

m-as fi asteptat eu vreodata.. Ti-am mai zis..esti atat de bun..daca ai ajuns sa-mi permiti sa iubesc pe altcineva.

Desi nu ai niciun drept asupra alegerilor mele, tie ti-am acordat asta.Si nu stiu daca am facut bine.Nu stiu cum privesti tu acest lucru.As vrea sa fii fericit si regret ca nu sunt eu aceea care sa te faca sa te simti asa.

Toate acestea sunt in sufletul meu.

Cu drag,

prietena ta de departe..

Penita stiloului se departa de finetea si albeata foii pe care scrisese timp de jumatate de ceas.Se uita in agenda la numarul lui si se verifica daca il mai stia.Se apuca sa scrie un mesaj :

Mie tare dor de tine…

si se opri.

Isi amintea cand il vazuse prima oara.Avea nevoie de imbratisarea lui, de corpul lui slab si atat de firav dar in acelasi timp cuprinzator si plin de caldura.Isi aminti ca trebuie sa se trezeasca devreme si salvase mesajul in ,,drafts’’. Adormise la fel cum se trezi.

Cosmarul

E a mia oara cand ii aud vocea plina de reprosuri.E a mia oara cand arunca in mine cu tot ceea ce este mai rau, greu si urat.Este tiranul ce-mi fura fiecare moment din viata.. ma ia asupra lui, ma modeleaza si ma controleaza in stilul sau malefic.Ajung sa tremur nebanuit si sa nu mai simt iubire.Complexele din interior zbiara si rad satisfacute de un alt chin supus mie.Ma inchid in  gandurile mele.Nimeni si nimic nu-mi inspira incredere si alerg plansa catre mal sperand ca cineva sa ma astepte acolo.Fiecare pas este monitorizat iar cosmarurile din nopti de care nu vreau sa-mi mai amintesc, ma imbolnavesc cu totul.Psihicul meu cedeaza iar corpul ma doare.Durerea e mult prea mare ca sa inteleaga cineva asta.Fiecare parte din mine doreste sa fuga caci imi vin in gand cuvintele tiranului.Doar speranta ca voi supravietui si ca intr-o buna zi voi fi libera sa plec, ma mai tine aici.

Este cel mai oribil lucru, cea mai mizerabila fiinta de pe acest pamant.Urasc aceasta existenta.Nu-mi vin in cap decat prietenii care inseamna totul pentru mine.Aici nu gasesc sustinere, iar daca ma lovesc de ea este de-a dreptul superficiala.Nu gasesc, de asemenea, un sprijin, intelegere si ce sa mai pomenesc de afectiune..lucru atat de strain si lipsit..

Plec capul si-mi sustin tamplele cu mainile.Am ochii inchisi dar umezi.Ma sprijin, ghemuita, de un perete albastru.Aici simt ca ma pot linisti si ma pot gandi in tihna la mine, la prieteni, la viitor, la ce sunt, ce urmeaza, de ce sunt aici.. Lumina ma deranjeaza si ma feresc deseori de tendinta de a deschide ochii.Ma simt slabita, tremur dar mie cald.Ma intreb de ce mi se intampla toate acestea.Cu ce am gresit si nu imi dau seama ? Chiar nu pot avea o viata normala ? Chiar nu pot fi pe deplin fericita ?

Trebuie sa plec.Nu mai pot tolera loviturile si cuvintele tiranului.Nu mai suport deloc.Eul cere ajutor.Cer ajutor.In acest moment..am nevoie de CINEVA !