Cosmarul

E a mia oara cand ii aud vocea plina de reprosuri.E a mia oara cand arunca in mine cu tot ceea ce este mai rau, greu si urat.Este tiranul ce-mi fura fiecare moment din viata.. ma ia asupra lui, ma modeleaza si ma controleaza in stilul sau malefic.Ajung sa tremur nebanuit si sa nu mai simt iubire.Complexele din interior zbiara si rad satisfacute de un alt chin supus mie.Ma inchid in  gandurile mele.Nimeni si nimic nu-mi inspira incredere si alerg plansa catre mal sperand ca cineva sa ma astepte acolo.Fiecare pas este monitorizat iar cosmarurile din nopti de care nu vreau sa-mi mai amintesc, ma imbolnavesc cu totul.Psihicul meu cedeaza iar corpul ma doare.Durerea e mult prea mare ca sa inteleaga cineva asta.Fiecare parte din mine doreste sa fuga caci imi vin in gand cuvintele tiranului.Doar speranta ca voi supravietui si ca intr-o buna zi voi fi libera sa plec, ma mai tine aici.

Este cel mai oribil lucru, cea mai mizerabila fiinta de pe acest pamant.Urasc aceasta existenta.Nu-mi vin in cap decat prietenii care inseamna totul pentru mine.Aici nu gasesc sustinere, iar daca ma lovesc de ea este de-a dreptul superficiala.Nu gasesc, de asemenea, un sprijin, intelegere si ce sa mai pomenesc de afectiune..lucru atat de strain si lipsit..

Plec capul si-mi sustin tamplele cu mainile.Am ochii inchisi dar umezi.Ma sprijin, ghemuita, de un perete albastru.Aici simt ca ma pot linisti si ma pot gandi in tihna la mine, la prieteni, la viitor, la ce sunt, ce urmeaza, de ce sunt aici.. Lumina ma deranjeaza si ma feresc deseori de tendinta de a deschide ochii.Ma simt slabita, tremur dar mie cald.Ma intreb de ce mi se intampla toate acestea.Cu ce am gresit si nu imi dau seama ? Chiar nu pot avea o viata normala ? Chiar nu pot fi pe deplin fericita ?

Trebuie sa plec.Nu mai pot tolera loviturile si cuvintele tiranului.Nu mai suport deloc.Eul cere ajutor.Cer ajutor.In acest moment..am nevoie de CINEVA !